Roxana este specializată în litigii între profesioniști (comerciale) și arbitraj, cu o bogată experiență în domeniul construcțiilor. Roxana consiliază clienți români și străini în probleme extrem de diverse, de la tranzacții, construcții, real estate până la concurență și insolvență. A absolvit cursurile de arbitraj internațional ale Chartered Institute of Arbitrators (Practice and Procedures Course in International Arbitration, Bratislava, 2014-2015, Law of Arbitration, Istanbul, 2013-2014), a urmat un master în arbitraj internațional în cadrul Factulății de Drept a Universității București (2016-2017) și vorbește fluent engleza și franceza.
Crede în cuvintele “Dacă nu poți să explici în cuvinte simple, înseamnă că nu înțelegi suficient de bine.” Ceea ce-i place cel mai mult la ceea ce face este provocarea intelectuală constantă, faptul că nicio zi nu seamănă cu cealaltă, căutarea soluțiilor abile, interacțiunea cu oameni din medii, culturi și profesii diferite, implicarea în munca și proiectele lor, crearea unei relații de încredere, susținere, și uneori chiar de prietenie, cu ei, susținerea cauzelor acestora în fața instanțelor sau tribunalelor arbitrale.